Corneliu Răducan Morega a purtat discuții cu toți ambulanțierii, cu medicii și asistenții, pentru a vedea cu ce probleme se confruntă. O problemă ridicată a fost cea a sensurilor unice de pe străzile 22 Decembrie și Progresului, care îi fac să piardă 10 minute, pe rute ocolitoare, în momentul în care sunt chemați la intervenții de urgență. Prefectul spune că va discuta problema cu primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, pentru a se găsi o soluție. Corneliu Răducan Morega a constatat și că în cadrul SAJ Gorj există o luptă “la baionetă” între cele două sindicate din unitate. ”M-am întâlnit cu toți ambulanțierii, cu medicii și asistenții. Sunt multe probleme, iar, din punctul meu de vedere, acest lucru se întâmplă din cauza managementului defectuos. Am mai constatat faptul că sunt două sindicate care se află într-o luptă la baionetă. O căruță nu poate merge înainte, câtă vreme unul trage într-o parte, iar altul în cealaltă parte. Cele două sindicate ar trebui să se înțeleagă, să își dea mână, iar orgoliile personale, nu cred că își au locul. Am constatat și câteva probleme. Sper să-i pot ajuta. Fiecare sindicat va face o listă cu problemele concrete. Din discuțiile pe care le-am avut, o problemă sunt acele sensuri unice de pe cele două străzi, 22 Decembrie și Progresului. Mi s-a spus că pierd cel puțin 10 minute, ocolind acele sensuri unice. Am identificat o modalitate pentru a le crea o ieșire care să-i ajute. Am să discut cu primarul Romanescu și încercăm să rezolvăm această problemă”, a conchis Corneliu Răducan Morega.
0 435