Politică

Primar de oraș din Gorj, vehiculat pentru o CANDIDATURĂ la Primăria Târgu-Jiu

Primarul liberal al Orașului Rovinari, Robert Filip, ar putea candida la Primăria Târgu-Jiu, în alegerile locale din 2024.

Potrivit unor informații apărute, în ultima vreme, în mediul politic, Robert Filip ar fi fost abordat atât de lideri PNL, cât și de la PSD pentru o candidatură la Primăria Târgu-Jiu. Săptămâna trecută, deputatul Gheorghe Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, a spus că există o competiție internă în cadrul organizației județene pentru desemnarea candidatului la Primăria Târgu-Jiu, în anul 2024. În plus, a declarat că este posibil să fie realizat un sondaj de opinie. „Noi am pierdut Cărbuneștiul și alte localități pentru că am mers pe cutumă și n-am fost atenți la ce vor cetățenii. Am văzut oameni cu 4-5 mandate, care, apoi, au avut un scor rușinos la alegeri”, a spus Gheorghe Pecingină. Ion Fugaru, fost lider în cadrul fostului PDL, spune că despre o candidatură a primarului de la Rovinari Robert Filip la Primăria Târgu-Jiu s-ar fi discutat „la nivel înalt”. „Dumneavoastră, cei din presa locală, știți ce nume sunt vehiculate pentru candidatura la primăria Târgu-Jiu. S-a discutat despre candidatura lui Robert Filip. S-a negociat la nivel înalt. Asta a propus Dan Vîlceanu la București, dar depinde ce va fi pe parcurs. Până în 2024 este mult. Robert Filip este varianta de candidat din partea Partidului Național Liberal la Primăria Târgu-Jiu. Cei de la Partidul Social Democrat încă poartă discuții în privința candidatului la primărie”, a conchis consilierul local de la Târgu-Cărbunești.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *