Primarul liberal al orașului Rovinari, Robert Filip, e nemulțumit că, în dreptul localității sale, la rectificarea bugetară a scris: zero lei. Edilul acuză că legea e făcută prost, pentru că autoritățile locale fruntașe la colectarea taxelor și impozitelor nu primesc bani la rectificare. Robert Filip spune că a discutat această problemă cu ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Speră ca la viitoarea împărțire a banilor pe care o va face premierul Florin Cîțu, din fondul de rezervă al guvernului să primească și Rovinariul sume. “ Cred că legea e făcută prost. Ar trebui să se reorienteze față de anumite. Am discutat și cu domnul ministru(nr. Dan Vîlceanu), dar și cu oameni din minister(nr. ministerul Finanțelor), care se pot ocupa de această problemă. Suntem nemulțumiți dintr-un singur motiv: spre deosebire de alți colegi primari, noi am livrat la București cât jumătate din județ. Ăsta este adevărul. La 2500 de locuri de muncă s-au livrat sume importante de bani, iar, acum, la rectificare s-a aplicat o formulă prin care s-au împărțit sumele care ne-a dezavantajat. Ar fi trebuit să primim ce am livrat. Nu vrem altceva în plus. Dacă e să discutăm de gradul de încasare a taxelor și impozitelor, avem un grad de încasare bun. Asta înseamnă că suntem o primărie sănătoasă, care și-a făcut treaba. Cred că e o prostie legislativă. Ar trebui reglată. Am primit, totuși, asigurări de la domnul ministru că se va apleca asupra acestei probleme și o rezolva”, a conchis primarul orașului Rovinari.
0 139