Politică

PRIMAR PNL, despre alegerile din organizație: Oricând poate exista o competiție în cadrul PNL Gorj

Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, vicepreședinte PNL Gorj nu exclude varianta unei competiții în cadrul organizației județene pentru funcția de președinte.

Liberalii gorjeni își vor alege viitoarea conducere, pe data de 11 iulie, în cadrul conferinței județene de alegeri. Deputatul Dan Vîlceanu și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte. Deocamdată, nu se știe dacă actualul lider va avea și un contracandidat. În lumea politică se vorbește de o posibilă candidatură a senatorului Ion Iordache, însă, până acum, acesta nu și-a exprimat această opțiune. Primarul Robert Filip spune că oricând poate exista o competiție în cadrul PNL Gorj, având în vedere că, și la București, Ludovic Orban se luptă pentru președinția Partidului Național Liberal cu Florin Cîțu. „ Este dreptul fiecăruia să candideze. Și la nivel național sunt doi competitori. Oricând poate exista o competiție și în cadrul PNL Gorj. Este timp până la data conferinței județene de alegeri să-și depună candidatura și Ion Iordache. Așa cum am mai spus, eu nu sunt interesat de această competiție internă. Prefer să fac mai multă administrație decât politică. Pentru mine, în ultimul timp, politica a fost toxică, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat cu fabrica de gips carton pe care ar fi trebuit să o realizăm la Rovinari. Încă am un gust amar. Cred că toată lumea din cadrul partidului își dorește o organizație puternică, care să se bată pentru gorjeni. Eu vă spun că dacă noua conducere nu va face ceva pentru județ, în 2024, nu voi face campanie partidului. Politica gorjeană duce lipsă de oameni de calitate, implicați, care să-și dorească să și facă ceva pentru județ, nu doar să ocupe funcții”, a conchis Robert Filip.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *