Guvernul a interzis primăriilor și consiliilor județene să mai facă cheltuieli pe final de an. Primarii nu mai pot scoate investiții la licitații, potrivit primarului comunei Slivilești. Sorin Bucurescu nu credea că guvernul poate veni cu măsuri de austeritate în pragul alegerilor prezidențiale și parlamentare, de la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie.
“Un lucru foarte rău această ordonanță. Este la fel ca cea de anul trecut. Nu credeam că o să fie dată, mai ales că știm cu toții că urmează o serie de alegeri și, aici, vreau să fac o remarcă. Cei care aveam proiecte în derulare, s-a stabilit o anumită sumă de bani pe proiectul respectiv, noi nu mai putem să facem licitația dorită, o s-o facem anul următor. Anul următor, listele de cantități nu o să mai corespundă la preț cu cele de anul acesta, ori, la noi, cheltuiala o să fie mai mare, nu mai mica, pentru că ne întoarcem înapoi la proiectant, înapoi trebuie să refacem lista cu prețuri. Deci, trebuia să-l lase să-și ducă la îndeplinire proiectele în derulare pe cei care aveau bani în bugetul local. Deci, nu licitațiile, proiectele, pentru că degeaba avem proiecte făcute pentru anumite lucrări care sunt foarte importante pe raza localităților, nu mai avem voie să le punem pe SICAP și stăm și ne uităm la ele. Trebuia să dea o altfel de ordonanță, să spună că nu mai au bani de rectificări, că nu au bani să mai dea către autoritățile publice locale, în schimb, cei care au pot să-și ducă proiectele la bun sfârșit. Din punctul meu de vedere, nu văd un lucru bun cu această reducere, eu cred că este mai mare cheltuiala cu reactualizarea proiectelor, anul viitor”, afirmă Sorin Bucurescu.