Primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost arestat preventiv, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Poliţiştii au efectuat, marţi dimineaţă, trei percheziţii în comuna dâmboviţeană Crevedia, inclusiv la primărie, în legătură cu acuzaţii că o persoană cu handicap a fost constrânsă să muncească la o fermă ce aparţine edilului.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcţiei publice deţinute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent (lipsită de suport familial şi de locuinţă), ar fi adăpostit-o în condiţii improprii, la ferma de animale pe care ar deţine-o, în scopul exploatării prin muncă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
Conform sursei citate, victima a fost obligată, prin constrângere fizică şi psihică, să presteze activităţi lucrative permanente, constând în îngrijirea animalelor de la ferma situată în judeţul Dâmboviţa.