Primarul Narcis Petre Remetea anunța, la începutul săptămânii trecute, că el a decis să aducă starea de bine concetățenilor săi, cu câteva zile înainte de Paște.
”Având în vedere că SĂRBĂTOAREA DE PAȘTE se apropie cu pași repezi, am hotărât să aduc un strop de bucurie și fericire pe chipul grădinarilor, elevilor și a unui segment din locuitorii orașului nostru, plus persoanelor cu vârstă de peste 80 ani”, a scris Remetea pe contul său de pe Facebook.
Primarul a postat fotografii cu teancuri de bani așezate peste statul de plată a burselor, tichetele sociale de grădiniță și TIR-ul cu pachete cu produse alimentare, fiind copleșit cu sute de mesaje de felicitare și apreciere, de parcă le-ar fi oferit din bugetul personal sau din salariul de primar ținut ”la secret”.
Cu excepția unor pachete oferite de Organizația de Femei a PSD, toate celelalte ”cadouri” pe care primarul, în preamărinimia sa, a hotărât să le împartă, fac parte din mecanismele de stimulare ale preșcolarilor și elevilor, reglementate prin legi ale statului roman, respectiv un ajutor alimentar, finanțat în mare parte prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).
Cocret, acordarea așa numitelor tichete sociale de grădiniță este reglementată de Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate. Legea instituie stimulentul educațional sub formă de tichete sociale, care se asigură, lunar, de către unitățile administrative-teritoriale și se distribuie în baza dispoziției emise de primar.
Bursele elevilor sunt reglementate chiar de Legea educației naționale nr.1/2011 ca fiind un mecanism de stimulare pecuniară a elevilor care prezintă un dublu scop, ele putând fi, astfel, încadrate în două categorii: bursele care au drept scop încurajarea performanței școlare și bursele care au drept scop sprijinirea elevilor aflați în situații de risc socio-economic, iar potrivit Ordinului M.E. nr. 5870/2021 criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc, annual, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
În final, trebuie spus că ajutoarele alimentare și asistență materială de bază sunt acordate prin intermediul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, aprobat printr-o decizie a Comisiei Europene, în noiembrie 2014, iar pentru punerea acestuia în aplicare a fost elaborată Hotărârea Guvernului nr. 799/2014 privind implementarea POAD, modificată, ulterior, prin alte acte normative.