Pentru prima oară în istoria de 90 de ani a grădinii zoologice din Chester, Marea Britanie, îngrijitorii s-au bucurat să constate că unul dintre specimenele de porci-furnicari a născut. Puiul, care a venit pe lume fără păr și cu niște ghiare imense, este hrănit zi și noapte de îngrijitori pentru a-l ajuta să prindă putere.
Puiul de aardvark a primit numele Dobby pentru că seamănă cu personajul cu urechi clăpăuge care apare în seria de romane și filme de mare succes „Harry Potter”, scrie CNN. Îngrijitorii au spus că sunt „nespus de încântați” să anunțe venirea pe lume a unui porc-furnicar ce s-a născut în mijlocul unei nopți din luna ianuarie.
În grădinile zoologice din Europa mai sunt doar 66 de alte specimene de porci-furnicari, și 109 în toată lumea, au spus specialiștii din Chester.
Numele acestor animale native din Africa Subsahariană înseamnă „porc de pământ” în limba afrikaans. Managerul grădinii zoologice din Chester, Dave White, a spus că „este un moment important pentru noi și un motiv de sărbătoare. Suntem foarte încântați.”
White a spus că mai trebuie să treacă cel puțin câteva săptămâni până vor putea ști dacă porcul-furnicar nou-născut este femelă sau mascul.
Îngrijitorul a spus că părinții de aardvark sunt cunoscuți pentru „neîndemânarea” cu care se poartă în preajma nou-născuților așa încât angajații grădinii zoologice trebuie să aibă grijă de pui într-un „incubator special” și să îl hrănească cu „lapte cald la fiecare câteva ore”, în timp ce părinții săi pleacă în timpul serii pentru a-și găsi de mâncare.
Puiul petrece apoi toată ziua jucându-se și imbrățișând-o pe mama sa, Oni, în vizuina familiei. „Amândoi se simt minunat împreună”, a spus White.
Porcul-furnicar este un animal nocturn care își folosește nasul lung și simțul olfactiv foarte dezvoltat pentru a detecta furnici și termite pe care apoi le mănâncă cu ajutorul unei limbi foarte mari acoperită cu o salivă lipicioasă.
Își folosesc ghearele puternice pentru a deschide cu forța mușuroaiele de termite și pentru a-și săpa vizuinele în care dorm.