Nepoata de 29 de ani a fostului împărat Akihito și fostul ei coleg de școală, Kei Komuro, și-au anunțat logodna în 2017. Dar în anul care a urmat, cuplul a anunțat că amână nunta, pentru că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-și planifica viitorul împreună.
Conform legii japoneze vechi de secole, căsătoria dintre un membru al familiei regale și un om de rând implică renunțarea la statul regal și tuturor beneficiilor ce rezultă din această poziție, situație în care s-a văzut pusă și Mako.
Însă cei care renunță la statutul regal au dreptul la o compensație unică în bani. Se pare că Mako vrea să renunțe la aceste compensații care ar fi de 150 de milioane de yeni, adică 1,35 milioane de dolari, din cauza numeroaselor controverse stârnite de logodnicul ei. Guvernul trebuie să aprobe decizia și se pare că o va face fără probleme, potrivit CNN.
Presa japoneză a spus că data nunții ar putea fi anunțată în octombrie.
O sursă media din Japonia, care anticipa o nuntă iminentă, l-a urmărit recent Komuro în New York. A fost pozat într-o ținută lejeră, cu părul lung și prins în coadă de cal, aspecte care au provocat revolta japonezilor pe rețelele sociale.
Presa mai spune că cei doi intenționează să locuiască în Statele Unite.
Legea imperială permite ca tronul să fie transmis doar moștenitorilor bărbați. Aceeași lege spune că prințesele își pierd statutul regal dacă se căsătoresc cu oameni de rând.