Salariile angajaților din Complexul Energetic Oltenia ar putea fi afectate, ca urmare a măsurilor de austeritate. O spune chiar unul dintre șefii companiei energetice. Cosmin Trufelea, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, anunțat că numai indemnizațiile șefilor din Directorat ar putea fi reduse la jumătate. Indemnizația lunară are o valoare de 23.000 de lei. După aplicarea măsurilor austerității, aceasta ar putea scădea la 11.500 de lei.
„Indemnizațiile s-ar putea reduce la jumătate în Directorat. Directorii vor avea salariul 80% din indemnizația membrilor Directoratului. Deci va scădea și la ei. Vor fi scăderi de venituri și la oameni pentru că ar putea să nu mai fie acordate o serie de bonusuri. Nu pot să estimez exact care va fi scăderea. Vedem când va intra în vigoare legea cu măsurile de austeritate”, a precizat Cosmin Trufelea, reprezentant al Complexului Energetic Oltenia.