Dezvăluiri

Proces pentru anularea rapoartelor lunare pentru acordarea condițiilor speciale la CEO

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia încearcă să anuleze în instanță un act emis de companie prin care este reglementată procedura de acordare lună de lună a condițiilor speciale de muncă. Potrivit unei decizii a Directoratului din Complexul Energetic Oltenia, salariații trebuie să completeze rapoarte de activitate din care să rezulte că au derulat cel puțin jumătate din activitate în producție și, prin urmare, pot beneficia de condiții speciale de muncă.

Sindicatele cred că întocmirea lunară a documentațiilor respective îngreunează procesul de acordare a condițiilor speciale de muncă, în baza Legii 197 din 2021. Pe de altă parte, șefii companiei energetice vor să vadă și să verifice oricând dacă acordarea condițiilor de muncă este justă. În baza rapoartelor, poate fi verificat ce a făcut un salariat într-o anumită zi.
Cert este că două din federațiile reprezentative din Complexul Energetic Oltenia au deschis un proces la Tribunalul Gorj pentru anularea actului administrativ emis de companie. Cele două reclamante în proces sunt: Fdederația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers și Federația Națională Mine Energie. Termenul stabilit în proces este 8 septembrie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *