Rodica Andrei, profesoară de sport la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, în vârstă de 48 de ani, a fost implicată într-un grav accident rutier, pe raza comunei Bâlteni. Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață iar șoferița a intrat cu mașina într-un cap de pod. Nu se cunoaște de ce, cadrul didactic a pierdut controlul volanului cert este că se deplasa dinspre Rovinari spre Turceni când a intrat în coliziune cu acest obstacol, fiind rănită grav. Victima are politraumatisme și afectat destul de grav unul dintre picioare, spun reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Acesta are leziuni și în zona toracelui, urmare a impactului puternic. De altfel, pacienta a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Universitar din București.
Directorul adjunct al CNTV, Bogdan Rădulea, a confirmat accidentul rutier în care a fost implicată colega să, menționând că aceasta se afla sub supraveghere specializată la unitatea medicală din capitală.