Profesoara de română care venea cu un ciocan în geantă la școală încearcă de doi ani, în instanță, să revină la catedră. Această a fost suspendată din post, dar deși a cerut revenirea toate instanțele i-au respins. Profesoară a dat dovadă de un comportament nepotrivit atât la adresa colegilor cât și la cea a elevilor, mai mulți părinți reclamând-o pentru asta.
Părinții acuzau, cu ani în urmă, că femeia avea un comportament agresiv la cursuri, aducând în discuție și niște ciudățenii ale acesteia. Mai exact, susțineau că profesoara se plimba cu un ciocan în geantă, pe care îl arată elevilor la ore, că își însușea mai multe personalități celebre ale României și că le-ar fi spus elevilor că își serbează majoratul.
„Această profesoară are grave tulburări de personalitate, crezându-se Vlad Ţepeș, Ștefan cel Mare, Ecaterina Teodoroiu reîncarnată, reprezentantul diavolului pe pământ, și mai nou, deşi are o vârstă de peste 50 de ani, tocmai şi-a serbat majoratul, spunând copiilor noştri că pe 24 octombrie împlineşte 18 (OPTSPREZECE) ani”, s-au plâns, atunci, părinții.