Profesorul de istorie din Gorj, Iulian Nicolae Ghinoiu, care este acuzat că a păcălit sute de persoane cu vacanțe și excursii la prețuri atractive, a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Târgu Jiu, la o pepdeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
„În baza art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (316 acte materiale) și cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul G.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune în variantă agravată și în formă continuată. În baza (…) înlătură din conținutul constitutiv al infracțiunii deduse judecății 10 acte materiale, corespunzătoare faptelor în privința cărora a intervenit împăcarea cu persoanele vătămate. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei, stabilit şi calculat potrivit art. 92 Cod penal”, se arată în sentința pe scurt.
Conform anchetatorilor, profesorul Ghinoiu, în perioada ianuarie – iunie 2019, a indus în eroare peste 300 de persoane, promovând pe pagina de Facebook a asociaţiei sale organizarea unui număr de 14 excursii, ce urmau să aibă loc în diferite destinaţii din Europa, America şi Asia. Mai precis, în Marea Britanie, Rusia, Elveţia, Olanda, Italia, Franţa, Turcia, Iordania, Statele Unite ale Americii, Islanda, Japonia, Maroc, Thailanda și Emiratele Arabe Unite, profesorul încasând pentru excursii suma totală de 149.155 de euro şi 17.878 de lei.