Ultima oră

Prognoza meteo pentru luna martie! Se anunță temperaturi neobișnuite

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 4 martie - 1 aprilie 2024.

Potrivit ANM, în martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru prima luna de primăvară, în toată țara. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale, mai spun meteorologii.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Prognoza meteo pentru săptămâna 04.03.2024 – 11.03.2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nord- vestice, dar mai ales în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11.03.2024 – 18.03.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Prognoza meteo pentru săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *