Reguli noi la serviciu. Potrivit documentului oficial al stării de alertă, angajatorii au o nouă obligație cu privire la programul de muncă al salariaților.
Potrivit documentului oficial al stării de alertă, votat miercuri seara în Senatul României, angajatorii sunt obligați să asigure între salariaţi existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă, scrie Mediafax.
Astfel, pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art.118 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, pot stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de 3 ore.
sursa: a1.ro