Ultima oră

Proiect derulat de UCB


Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează în această perioadă proiectul Echitate în acces – o șansă pentru succes!, cod CNFIS-FDI-2022-0541, finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională.
Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului elevilor din mediile defavorizate la învățământul superior.
Proiectul urmărește dezvoltarea capacității de incluziune a studenților aflați în situații de risc și abandon universitar, susținerea tranziției studenților, în special a celor proveniți din medii defavorizate, spre piața muncii, prin desfășurarea unor activități în scopul reducerii abandonului școlar și creșterea nivelului de angajabilitate.
Prin intermediul acestui proiect, 5 studenți care provin din medii defavorizate, cu un venit mediu familial sub 500 de lei, au primit un sprijin financiar de 1000 de lei, pentru acoperirea nevoilor generate de participarea la activitățile didactice.
De asemenea, în cadrul proiectului, în data de 25.11.2022, s-a desfășurat competiția studențească “Sunt un învingător!”, în urma căreia 5 studenți au primit premii constând în kit educațional (laptop și rucsac laptop).
Activitățile proiectului au continuat cu organizarea workshop-ului Student-Absolvent-Angajat-Angajator, la sediul Universității din Strada Tineretului nr. 4.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *