Actualitate

Promovabilitate de peste 60% în Gorj, la simularea Evaluării Naționale

Un procent de 64,77% dintre elevii de clasa a VIII-a, din județul Gorj, au promovat simularea Evaluării Naționale.
La simulare au participat peste 2.100 de elevi. De asemenea, sunt 92 de note între 9 și 9,99. A fost înregistrată și o medie de 10, la Liceul din Turburea.

Cel mai mare procent de promovare a fost înregistrat la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, respectiv 96,77%.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că se va putea organiza încă o etapă a simulării examenelor naționale în județele în care s-a dat deja simularea. Acesta a declarat că ia această măsură „în vederea bunei pregătiri a elevilor”. Prima sesiune de simulări pentru examenele naționale a avut loc în ultimele două săptămâni din luna martie.

Reamintim că vineri Ministerul Educației a publicat rezultatele simulării Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a, iar cele mai bune rezultate, adică procentul mediilor peste 5, au fost în Municipiul București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).

65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a participanți au luat peste media 5 la simularea Evaluării Naționale 2021 din martie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *