La finalul săptămânii trecute, administrația colosului energetic a prezentat sindicatelor un prim proiect de Buget. Propunerile de creștere salarială nu au fost pe placul liderilor de sindicat din Comisia de Negociere. Astfel, procentul de creștere salarială de numai 5,3% a fost considerat lipsit de seriozitate, mai ales că 2% este compus dintr-un adaos de 300 de lei acordat începând cu luna noiembrie a anului trecut.
Așadar, administrația a convenit cu liderii de sindicat ca să fie formulate o serie de propuneri pe marginea capitolelor din Proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli pentru 2024 și acestea vor fi transmise de către sindicate cât mai rapid. La începutul acestei săptămâni propunerile de modificare și îmbunătățire a cheltuielilor cu salariații vor intra în posesia administrației Complexului Energetic Oltenia, respectiv a Directoratului. Dacă se va ține cont de acestea, proiectul de BVC va putea fi transmis Ministerului Energiei, dat fiind faptul că a fost bifată obligația legală de consultare a sindicatelor pe tema Bugetului de Venituri și Cheltuieli.