PSD Gorj acuză că ISJ vrea să comaseze unități de învățământ fără să aibă avizul, spre exemplu, al Consiliului Local Târgu-Jiu și fără o analiză privind pierderea unor locuri de muncă. „Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis către Ministerul Educației o solicitare prin care cere aprobare pentru comasarea mai multor licee tehnologice de la nivelul județului Gorj, cele mai multe fiind din Municipiul Târgu-Jiu. Solicitarea a fost făcută fără avizul consultativ al Consiliului Local și al Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS), așa cum prevede legea. Proiectul privind comasările a fost trimis spre analiză direct Ministerului Educației fără a se face o analiză asupra posturilor care dispar, atât cele didactice, cât și cele nedidactice. De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj nu a respectat procedura după care se realizează procesul de comasare, proces care implică o perioadă îndelungată de timp, astfel încât cadrele didactice și personalul administrativ să fie informat și, totodată, să se ia măsurile necesare pentru ca aceștia să ocupe posturi libere prin transfer în momentul în care sunt vacantate. Conducerea PSD solicită public atât conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cât și Ministerului Educației să revină asupra acestui proiect și să parcurgă pașii legali, astfel încât procesul de comasare să fie cât mai transparent și corect”, se arată în comunicatul presă al PSD Gorj.
ISJ: NU se pierd locuri de muncă
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Ionuț Catrina, între Inspectoratul Școlar Județean și primăria Târgu-Jiu a apărut o situație divergentă pe tema reorganizării rețelei școlare. Autoritățile locale nu au fost de acord cu propunerile făcute de șefii educației gorjene privind comasarea liceelor tehnologice. Situația va fi analizată și tranșată de Ministerul Educației. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj dă asigurări că personalul didactic și nedidactic care lucrează în unitățile de învățământ ce vor fi comasate nu-și va pierde locurile de muncă, ci va fi redistribuit.