Liderii PNL, PSD şi UDMR au avut, marți, primele discuții pe tema formării noului guvern. Miercuri, au început negocierile pe programul de guvernare și pe formula de guvernare, urmând ca, săptămâna viitoare, să meargă să ceară votul Parlamentului. Până acum, Florin Cîțu a anunțat că, cel mai probabil, vor fi create ministere în plus și insistă ca premierul să fie liberal.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a spus că PSD trebuie să aibă mai multe portofolii, pentru că a primit mai multe voturi la alegerile de anul trecut decât PNL. La Gorj, au început să fie vehiculat numele social-democratului Liviu Andrei pentru postul de prefect. Primarul PNL al comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, spune că ar fi o variantă bună, dacă scaunul va reveni PSD în urma negocierilor de la București.
„Încă se poartă negocieri vizavi de posturile din ministere și este prematur să vorbim, acum, de anumite posturi la nivel local. Dacă va fi o variantă cu Liviu Andrei pentru postul de prefect de Gorj, e ok. A mai fost prefect, îl știm foarte bine, și-a făcut treaba. Este unul dintre prefecții pe care i-am apreciat pentru modul în care a gestionat problemele administrative în calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu. Rămâne de văzut dacă lucrurile vor ajunge, la un moment dat, să se concretizeze, în sensul că postul de prefect să revină PSD și să fie ocupat de Liviu Andrei. Nu aș avea o problemă dacă ar reveni pe funcție. Eu chiar îl apreciez pe Liviu Andrei. Știu cum a condus Prefectura Gorj. E unul dintre puținii prefecți de Gorj pe care i-am apreciat”, a conchis Liviu Cotojman.