Actualitate

Rânca, ocolită de turiști de Paște

Potrivit șefului Asociației Cabanierilor, Constantin Pănescu, spune că până în 50 din cele aproximativ 600 de spații de cazare au fost ocupate de sărbătorile pascale.

Constantin Pănescu crede că a fost un aflux mai mic de turiști, în comparație cu alți ani și din cauză că guvernanții nu au mai acordat vouchere de vacanță, în acest an, bugetarilor. Șeful Asociației Cabanierilor spune că un alt motiv pentru care Rânca nu a fost luată cu asalt de turiști de Paște este acela că autoritățile locale de la Novaci și Baia de Fier nu au făcut investiții, în ultimii ani, în stațiune. „ Din păcate, anul acesta, de Paște, turiștii au fost mai puțini. Au ocolit Rânca. Au fost câțiva dornici de schi, dar nu așa cum ne așteptam.
Probabil, a contat și faptul că nu au mai fost acordate vouchere de vacanță, în acest an, angajaților din sistemul bugetar. Oamenii nu-și mai permit să vină. Rânca nu e o zonă în care veneau cei bogați, ci o zonă în care veneau familii cu copii, grupuri de tineri. Anul acesta, au fost ocupate până în 50 de spații de cazare din cele 500-600, cât sunt în Rânca. Cam slăbuț în acest an. Probabil, a contat și faptul că autoritățile locale de la Novaci și Baia de Fier nu au mai făcut investiții în ultimii ani. E o bătaie de joc în continuare de atâția ani”, a declarat Constantin Pănescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *