Actualitate

Recrutări în cadrul MApN! Ce meserii școlarizează de urgență ministerul şi care sunt condițiile de înscriere

Încep recrutările în MApN! Până la data de 15 mai vă puteţi înscrie de la distanţă pentru cursurile de formare a ofițerilor/subofițerilor în activitate (”filiera indirectă”) – serviciul medical (sanitari), arma forțe pentru operații speciale şi serviciul muzici militare.

Pentru formarea subofițerilor sunt 40 de locuri la specialitatea militară sanitar. Varsta maximă: 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie.

În privința studiilor, candidații trebuie să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat și absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a unității/instituţiei de învăţământ acreditate.

Mai mult de atât, aceștia trebuie să deţină certificatul valabil de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Ca vechime, pentru candidaţii care sunt SGP în activitate: cel puţin 3 ani în serviciu şi să fi fost apreciaţi prin ultimele trei documente de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puţin “Foarte bun”.

Pentru candidaţii civili, în rezervă sau din rândul personalului celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională e nevoie de 3 ani experiență în domeniul studiilor de licenţă (să facă dovada că au lucrat cel puțin 3 ani în domeniul studiilor cerute).

În acest moment există 37 de locuri la serviciul muzici militare. Pentru această categorie, vârsta maximă este de 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie.
Candidaţii care sunt SGP în activitate trebuie să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat și absolvenţi ai unei unități de învăţământ postliceal acreditate, cu atestat/certificat de calificare profesională valabil.

Pentru candidaţii civili, în rezervă sau din rândul personalului celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională: absolvenţi cel puțin ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat.

Pentru candidaţii care sunt SGP în activitate e nevoie de cel puţin 3 ani vechime în serviciu şi să fi fost apreciaţi prin ultimele trei documente de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puţin “Foarte bun”.

De asemenea, există 60 de locuri la arma forțe pentru operații speciale, repartizate astfel: 20 de locuri la specialitatea militară forțe speciale, 40 de locuri la specialitatea militară parașutiști comando.

Pentru formarea ofițerilor sunt 5 locuri la serviciul muzici militare. Varsta maximă: 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie. Studii: absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior acreditate, cu diplomă de licenţă, în domeniul muzică.

Pentru candidaţii care sunt militari în activitate: cel puţin 3 ani vechime în serviciu şi să fi fost apreciaţi prin ultimele trei documente de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puţin “Foarte bun”. Pentru candidaţii civili, în rezervă sau din rândul personalului celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională: 3 ani experiență în domeniul studiilor de licenţă (să facă dovada că au lucrat cel puțin 3 ani în domeniul studiilor cerute).

Pentru începerea procesului de recrutare trebuie contactat personalul biroului informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparține fiecare cu domiciliul.
E-mail-ul trimis la biroul informare-recrutare trebuie să conțină: numele, prenumele și datele de contact (adresă, număr de telefon), data nașterii, studiile absolvite sau în curs de absolvire și categoria de personal, instituția de învățământ/ cursul de formare (iar în cazul posturilor de SGP – județul și garnizoana, dacă deja ai o preferință) pentru care optezi.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *