Actualitate

Recunoaștere internațională pentru Transalpina. Șoseaua, inclusă într-un top mondial al celor mai frumoase peisaje de toamnă

Transalpina, cel mai înalt drum din România, se bucură de o recunoaștere internațională. Șoseaua a fost inclusă în topul peisajelor de toamnă recomandate de Wall Street Journal turiștilor americani.

„Cea mai înaltă șosea din România – și unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa – traversează Munții Carpați între Transilvania și Oltenia, trecând prin păduri dense și platouri înalte. Fagii europeni, care strălucesc auriu toamna, adaugă o notă de dramatism traseului înainte ca zăpada să închidă trecătorile“, arată prestigioasa publicație americană. Transalpina ocupă locul trei în clasamentul „Wall Street Journal“.

Transalpina atrage turiști din toată lumea ca un magnet. Drumul este preferat în special de către motocicliști, astfel că în majoritatea evenimentelor rutiere care au loc pe cea mai înaltă șosea sunt implicați motocicliști.

Drumul pornește din localitatea Bengești Ciocadia, din județul Gorj, și ajunge în localitatea Sebeș, din Alba. Transalpina străbate patru județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba. Traversează Munții Parâng de la sud la nord. Mai este denumit și Drumul Regelui, deoarece a fost construit la ordinul Regelui Carol al II-lea, în perioada în care șeful Guvernul era gorjeanul Gheorghe Tătărăscu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *