Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă o serie de facilități pentru integrarea pe piața muncii a ucrainenilor care au fugit din calea războiului. Potrivit șefului AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, persoanele care nu au documente care să ateste pregătirea profesională se pot angaja în baza unei declarații pe proprie răspundere. În plus, cei care dobândesc statutul de refugiat pot beneficia inclusiv de consiliere și formare profesională. Rata șomajului este în scădere, în județul Gorj față de anul trecut. Potrivit datelor furnizate de directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, Romeo Chiriac, ajuns la 3,02% corespunzătoare unui număr de peste 4000 de șomeri. Dintre aceștia, doar aproximativ 1400 primesc indemnizații de șomaj, majoritatea fiind neindemnizați. AJOFM Gorj organizează, periodic, cursuri de pregătire profesională pentru șomeri. Romeo Chiriac spune că, în ultima perioadă, 73 de persoane și-au găsit locuri de muncă după ce au absolvit astfel de cursuri.
0 362