Circulaţia rutieră pe Drumul Național 66 care străbate Defileul Jiului va fi restricţionată pentru autocare şi camioane timp de două săptămâni. Constructorul a înaintat o solicitare în acest sens către CNAIR. Restricția va intra în vigoare în luna iulie sau august, măsura fiind necesară pentru finalizarea lucrărilor la noul pod peste râul Jiu, aflat în apropiere de Mănăstirea Lainici.
„Antreprenorul solicită o restricţie de tonaj pe o perioadă de două săptămâni deoarece una dintre rampele podului este în viraj, iar autocarele şi autocamioanele nu se vor mai putea încadra. În perioada respectivă, de două săptămâni, va fi refăcută rampa şi umpluturile şi se va da drumul circulaţiei în totalitate pe noul pod. Va fi o măsură care-i va deranja pe mulţi participanţi la trafic, dar fără această măsură nu se poate finaliza investiţia. Sunt discuţii şi sperăm să găsim cele mai bune soluţii“, a spus Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova. Firmele de transport persoane vor apela, cel mai probabil, la transbordarea călătorilor sau le vor pune acestora la dispoziţie microbuze.
DN 66 asigură legătura între Oltenia şi Ardeal, fiind folosit pentru cursele de transport persoane către Ardeal şi Banat.
Când se va circula pe noul pod
Reprezentatul DRDP Craiova dă asigurări că se va circula pe noul pod până la sfârșitul verii: „Va începe asfaltarea în zona podului, a drumurilor de legătură. La pod s-a turnat placa de suprabetonare şi încep lucrările de hidroizolaţie, după care urmează turnarea asfaltului. La sfârşitul verii, conform calendarului, vom circula pe pod“.
Constructorul podului este asocierea S.C. FREYROM S.A. – PROCONS GROUP S.R.L.
Contractul are o valoare de aproximativ 20 de milioane de lei. A fost semnat în anul 2020, iar lucrările au început în vara anului trecut.