Dezvăluiri

Restructurarea CE Oltenia. Lider: Conservare sau tăiere este același lucru

Guvernanții respectă ad literam planul de închidere a mineritului. Compania va rămâne, în 2026, cu trei grupuri pe cărbune și două cariere.

Complexul Energetic Oltenia urmează să închidă, de la 1 iunie, grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni. În plus, la sfârșitul acestui an, vor fi închise patru cariere. Este vorba de Husnicioara, Lupoaia, Peșteana și Jilț. Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, afirmă că un grup energetic băgat în conservare este, de fapt, un grup închis. “Indiferent că e conservare, scoatere sau tăiere, e același lucru. Un bloc pe care îl bagi în conservare și îl ții mai mult de 6 luni, îți poți lua adio de la el. E clar, blocul nr. 3, ca și blocul nr. 7 din Turceni, vor fi sacrificate, vor fi închise. Prima data, au dat ordonanță de urgență că merg până în octombrie. I-au atenționat că nu le dau banii și imediat au dat alta acum, că e până în iunie. Din tot CEO vor rămâne 6 grupuri, unul la Ișalnița, 2 la Turceni și 3 la Rovinari. Sunt 2 ani și o lună de când au demarat planul de restructurare și atunci erau vreo 11 grupuri, au rămas 6 în mai puțin de 2 ani. De ce comentăm acum și n-am comentat atunci când s-au semnat la Bruxelles. Eu, atunci, am comentat pe marginea acestei probleme și am îndemnat oamenii și sindicatele să reacționeze”, afirmă liderul sindical.

Ce se va întâmpla cu grupul 5 Rovinari

Constantin Mitrescu este convins că deși guvernul închide etapizat capacitățile pe cărbune, în luna octombrie, va fi pornit grupul 5 Rovinari în care s-au investit sute de milioane de euro pentru modernizarea lui în ultimii ani. “Eu sunt convins că va porni grupul, indiferent ce spun unii, că sunt lacune legislative, pentru că e de 3-4 ani în reparații capitale, s-au băgat sume colosale în el, s-au făcut retehnologizări maximale, s-au înlocuit foarte multe agregate. E adus la o stare în care nu există bloc în CEO la nivelul de performanță al blocului 5. Trebuie racordat la desulfurare. La blocul 3, nu s-a mai făcut o altă capacitate de desulfurare, știind că blocul 3 este în programul de închidere, s-a mers pe varianta ca să reducă costurile, să folosească desulfurarea blocului 3. S-au făcut probe și cu cazanul. Ar fi de noaptea minții să fii cu el 95% rezolvat și să nu-l pornești”, a adăugat liderul Sindicatului Energia Rovinari.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *