Dezvăluiri

Restructurarea CE Oltenia. Lider: Vor să lase oamenii pe drumuri cu un mizilic

Președintele Sindicatului Solidariatatea 2013, Nicu Bunoaica, consideră că liderii federațiilor din CE Oltenia mai au un singur lucru de făcut: să obțină un pachet social pentru angajați în caz de concedieri colective.

Nicu Bunoaica este convins că, după alegerile din acest an, în 2025, se va închide Complexul Energetic Oltenia. În aceste condiții, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, consideră că liderii federațiilor mai au un singur lucru de făcut: să obțină un pachet social pentru mineri și energeticieni în caz de concedieri colective.

Nicu Bunoaica ar fi vrut să asiste la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă de la CE Oltenia, însă conducerea companiei nu i-a aprobat solicitarea.

“Nu mă vor acolo nici măcar să asist la negocieri. Ați văzut că și FNME aveau probleme. Am fost foarte supărat pe domnul Crețan, pentru că a contestat reprezentativitatea lor. Ei nu au reprezentativitate, dar parcă îmi este și necaz așa, să vină niște oameni care au vândut drepturile minerilor și energeticienilor și să le vândă în continuare. Adică, să meargă pe varianta că e bine că avem locuri de muncă, avem un salariu cât de cât decent, dar e posibil să fie fără celelalte beneficii. Atenție! Ei au probleme mari, acum. Despre ce mărire vorbim? Trecem la program de 5 zile, nu este nevoie de cărbune, nu este nevoie de energia pe cărbune și noi vorbim de măriri, că vrem 40%. Oamenii ăștia nu sunt pe treaba lor, din punctul meu de vedere. Hai, să vedem realitatea în ansamblu. Hai, să facem pachet social. Ați văzut că atunci când discută cineva de pachet social, pleacă Jan Popescu și Căldare la București să facă pachete. N-au făcut niciodată, nici n-au discutat de asta. În contractul colectiv vor, probabil, să rămână de la 11 la 16, adică ce au tăiat să pună la loc și să lase oamenii ăștia pe drumuri cu un mizilic în buzunare. De asta nu mă vor, pentru că eu știu ce vreau pentru oameni. Acum, nu trebuie să mai vorbim de salvare, de salarii, este nevoie să vorbim de un pachet social și salarii compensatorii de la Uniunea Europeană printr-o ordonanță de guvern, nicidecum în contractul colectiv. Pentru că această companie este muribundă, are lumânarea în mână și de unde să dea mii de euro la oameni, cum s-a dat în Polonia, în Bulgaria, 30.000- 50.000. Vrei să-mi închizi cariera, locul de muncă, îmi dai bani?”, afirmă sindicalistul.

“Nu se va rezolva nimic prin greva foamei, numai prin oprirea lucrului”

Minerii de la Cariera Jilț Nord au amenințat cu greva foamei, dacă unitatea minieră își va înceta activitatea. Nicu Bunoaica crede că nu protestele extreme i-ar putea face pe guvernanți să renunțe la programul de închidere de capacități, ci oprirea lucrului care l-ar putea determina pe ministrul Energiei să vină la discuții la Târgu-Jiu.

“Vin, acum, și se laudă cu salopete second hand pe care minerul le va purta o singură data, pentru că sunt de unică folosință, după aceea, când le va spăla, le va da la copii. Proastă calitate, preț de nimic. Asta se face și vin și se laudă la televizor că protejează oamenii prin salopete, să-i protejeze prin investiții, să le ia piese, să nu se mai întâmple accidente. Dacă s-ar duce și și-ar face datoria, ITM-ul ar găsi multe nereguli. Cei de la Jilț să facă grevă, să facă ce vor, vor rămâne curând fără locuri de muncă. Ce, ei nu știu asta? Nu se va rezolva nimic prin greva foamei. Numai dacă ies toți, să oprească lucrul, să meargă în fața lui Plaveti, să vină ministrul Energiei, să nu mai candideze la primărie. Să-și vadă de ministerul lui să facă lucrurile să funcționeze”, a conchis liderul sindical.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *