Ultima oră

Rezultatul acțiunilor de prevenire și combatere a răspândirii COVID 19, din ultimele 24 de ore

În noaptea de 24/25 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce își desfășurau activitatea pe raza municipiului Târgu Jiu, respectiv DN 67- Calea București, au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa dinspre municipiul Târgu Jiu către Râmnicu Vâlcea, acesta neoprind la semnal, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia.

După aproximativ 7 km de urmărire, polițiștii au executat un foc de avertisment în plan vertical și întrucât autoturismul și-a continuat deplasarea, s-au executat 4 focuri asupra acestuia, trei dintre ele lovind caroseria în partea din spate și unul a lovit anvelopa stânga față, autovehiculul oprindu-se.

La nivelul IPJ Gorj s-a constituit echipă operativă care a efectuat cercetarea la fața locului, iar cu ocazia verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul autovehiculului, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Scoarța. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În urma folosirii armamentului din dotare nu au rezultat victime omenești, ci doar avarierea autovehiculului.

În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *