Ultima oră

Rezultatul acțiunilor de prevenire și combatere a răspândirii COVID 19, din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 14 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 245 de  polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 870 de persoane125 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 245 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 133 de sancţiuni contravenţionaleîn valoare de peste 51.000 de lei, din care 119  sancțiuni, în valoare de 36.000 de lei, au fost aplicate în baza Legii nr. 55/2020,  iar restul au fost aplicate la alte acte normative în context COVID-19.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

 

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *