Politică

Romanescu, despre preluarea conduceri PNL Gorj: Trebuie să fiu foarte atent și să port o discuție la cel mai înalt nivel

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, cere în continuare conducerii centrale a Partidului Național Liberal să clarifice statutul deputatului Dan Vîlceanu în PNL Gorj.

Marcel Romanescu vrea să știe dacă Dan Vîlceanu mai poate fi sau nu președintele PNL Gorj. Totul, după ce deputatul s-a autosuspendat din fruntea organizației județene, la începutul anului, după ce, în urmă cu câteva luni, obținuse funcția de secretar general al Partidul Național Liberal. Primarul Târgu-Jiu spune că ar putea fi chemat la București pentru discuții cu liderii Partidului Național Liberal despre preluarea șefiei organizației județene. „În primul rând, trebuie să clarificăm situația statutară a domnului Vîlceanu și după aceea putem să avem și alte discuții, dar, cu prioritate, acest subiect trebuie pus pe ordinea de zi a Biroului Permanent Național și vom vedea ce se va întâmpla ulterior. Discuția nu este foarte simplă, pentru că și dacă s-ar pune în discuție să preiau organizația județeană a PNL, trebuie să fiu foarte atent și să port o discuție la cel mai înalt nivel. Județul Gorj și municipiul Târgu-Jiu are nevoie de reprezentare guvernamentală, nu numai locală și e bine ca toate aceste lucruri să fie clarificate la timp, în condițiile în care, într-o perioadă următoare, aș fi invitat la o discuție pe un asemenea subiect. La Brașov, s-a discutat doar situația de la nivel național. A fost prezentată o analiză după 6 luni de guvernare cu PSD. Ni s-a înmânat o agendă a primarului, care ne sunt perspectivele pentru proiectele pe care le putem depune și pe ce linii de finanțare ne putem încadra”, a conchis liderul PNL Târgu-Jiu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *