Actualitate

Romanescu: „Sunt curat!“. Hotărârile Senatului UCB de sancționare au fost anulate

Hotărârile Senatului Universității "Constantin Brâncuși" de sancționare a primarului Marcel Romanescu, în calitate de cadru universitar, au fost anulate de Consiliul de Etică și Management Universitar.

„Consiliul de Etică și Management Universitar mi-a dat dreptate și desființează hotărârile Senatului Universității „Constantin Brâncuși”, dictate, practic, de fosta conducere. Am fost supus unui linșaj public, pe perioada ultimilor 3 ani, de către fosta conducere a UCB. După ce, într-o primă etapă, Comisia de Etică a emis o soluție ce mi-a fost favorabilă, aceasta a fost schimbată de către Senatul Universității, urmând o serie de decizii ilegale. Am sesizat aceste aspecte Consiliului de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educației care a hotărât desființarea hotărârilor emise cu încălcarea legii.
Le-am vorbit astăzi colegilor mei de la UCB despre nevoia de a rămâne uniți pentru dezvoltarea universității de la Târgu Jiu. Instituțiile de învățământ superior sunt într-o concurență acerbă căreia nu-i putem face față dacă suntem dezbinați. Trebuie sa lăsăm deoparte disensiunile dintre noi și să lucram împreună pentru ca Universitatea „Constantin Brâncuși” să devină una dintre cele mai puternice din țară“, a transmis primarul Romanescu într-o postare pe Facebook.

Romanescu a venit la deschiderea anului universitar și a spus că „sunt curat“

Romanescu a fost sancționat de conducerea Universității „Constantin Brâncuși”(UCB) ca urmare a faptului că nu ar fi putut prezenta două cărți folosite în trecut și pentru obținerea titlului de conferențiar universitar. Conducerea UCB a decis „suspendarea pe o perioadă de cinci ani a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare, de control sau ca membru în comisii de concurs”.
Totodată, Rectoratul a decis „retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită”. Măsurile fuseseră propuse anterior de Comisia de Etică a Universității. Rectoratul a pus acum în practică propunerea Comisiei.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *