România a înregistrat vineri, 13 martie 2020, cele mai multe cazuri confirmate până acum într-o singură zi de persoane contaminate cu noul coronavirus: 34. Bilanțul total al celor care au fost depistați cu acest virus ajunge la 95, astfel că România se îndreaptă către scenariul nr.3 elaborat de autorități, acela când numărul bolnavilor va depăși 100. Șase dintre acești 95 de pacienți s-au vindecat.
Ultimele cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate vineri seara târziu. Printre ele, este un copil de 1 an, dar și o femeie de 41 ani din Iași, care a venit din Dubai în 8 martie și a făcut naveta Iași -București, apoi din 09 martie a mers la serviciu în Mureș. Primele simptome le-a avut după patru zile, în 12 martie.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă.
Starea generală a pacienților este considerată bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului este însă una ameliorată față de momentul internării.
Ce presupune scenariul 3
În scenariul 3, valabil pentru înregistrarea a 101 până la 2.000 de cazuri, se mărește capacitatea de răspuns la coronavirus și se începe un triaj la fiecare spital: vor fi prioritizate cazurile din epidemie și vor fi amânate cele care nu sunt urgențe medicale. Toate spitalele de boli infecțioase nu vor mai trata decât pentru Covid-19, bolnavii cu alte afecțiuni fiind transferați către alte centre medicale.
Vor fi mărite spațiile pentru tratarea bolnavilor și vor fi aduși medici suplimentari.
De asemenea, vor fi impuse noi restricții în ceea ce privește circulația.
Se vor căuta noi spații pentru carantină. Este posibilă și introducerea carantinei la domiciliu, cu măsuri speciale de pază.