Ultima oră

Românul împușcat de 13 ori de polițiștii din Viena s-a filmat cu o zi înainte de tragedie. Detalii șocante

Românul care i-a atacat pe polițiștii din Viena cu toporul și-a anunțat crima într-un videoclip tulburător, filmat cu o zi înainte să fie împușcat mortal de forțele de ordine.

 

El și-a ucis mai întâi colega de apartament, o tânără chiliană, apoi a ieșit cu toporul în stradă, unde agenții au tras în el, relatează cotidianul german Bild.

Eduard S. (26 de ani) și-a anunțat crima într-un videoclip publicat pe Facebook. Publicația citată scrie că are acces exclusiv la imaginile tulburătoare pe care românul le-a postat pe profilul său de Facebook, cu o zi înainte de crimă, pe 10 iunie, la ora 22:20. În filmare jonglează cu toporul cu un zâmbet pe față și spune: „Dacă prind diavolul, atunci diavolul rămâne fără cap”.Pe fundal se vede fereastra ale cărei jaluzele le-a spart la scurt timp după aceea cu un topor însângerat. El și-a ucis anterior colega de cameră cu câteva lovituri puternice în cap.

Poliția din Viena nu a comentat încă videoclipul înspăimântător

Purtătorul de cuvânt al parchetului din Viena, Nina Bussek, a confirmat autenticitatea imaginilor, pentru ziarul german. „Cunoaștem acest videoclip”, a spus ea vineri. „A fost livrat unei singure persoane”.

Ancheta cu privire la modul în care persoana respectivă a reacționat când a primit videoclipul este încă în desfășurare, urmând să fie stabilit dacă a anunțat autoritățile după ce l-a vizionat.Eduard S. a încărcat, de asemenea, videoclipul pe profilul său privat de Facebook, pe 10 iunie la ora 22:20, cu aproape 24 de ore înainte a muri. Marți, 11 iunie, în jurul orei 20:00, ofițerii de poliție au fost trimiși pentru o oprire a traficului planificată în districtul 21 din Viena, când colegii de muncă  ai Carlei, o tânără chiliană, au efectuat un apel de urgență: într-un apel video cu fata, l-au auzit pe colegul ei de cameră Eduard intrând în încăpere și atacând-o.

Poliția a ajuns doar trei minute mai târziu, unde românul, coborât în stradă, a atacat cu un topor primul ofițer, apoi a luat-o la fugă. Polițistul a tras 13 focuri asupra tânărului și acesta a murit pe loc.

Coleg de muncă al românului: Trebuie să fi luat droguri

Carla venise în Austria în noiembrie anul trecut cu o viză de turist și își căuta un loc de muncă în industria de catering. Așa l-a întâlnit și pe ucigașul ei, care a lucrat ca ospătar de cameră în hoteluri de lux din Viena.

Potrivit poliției, el a fost înregistrat pentru autovătămare din 2020 și a fugit dintr-o clinică în care fusese internat, la sfârșitul anului 2023. „Trebuie să fi luat droguri, altfel nu ar fi fost capabil de un asemenea act”, a spus un coleg de muncă pentru Bild, care îl cunoștea pe Eduard S. ca fiind un om prietenos.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *