Actualitate

Rovinari, orașul cu șase mașini electrice dar cu două stații de încărcare

Autoritățile din Rovinari au pus în funcțiune în oraș două stații de încărcare pentru autoturismele electrice, cu o putere de 20 kw și respectiv de 30 kw. Asta deși în oraș sunt doar șase mașini electrice .

Energia la cele două stații este produsă de panourile solare așezate pe acoperișurile celor două parcări. Investiţia a fost realizată cu bani de la bugetul local, costul total de implementare a proiectului fiind de aproximativ 400.000 de lei. Posesorii mașinilor electrice pot încărca autoturismele gratuit la aceste stații realizate de autoritatea locală fapt ce le-a dat se gândit și altor cetățeni ai orașului.

„Avem două parcări cu staţii de încărcare rapide, cu putere instalată de 22 de KW. Ele fac parte dintr-un proiect mai amplu care se numeşte „Rovinari, un oraş verde” pentru că aceste zone miniere au fost defavorizate din mai multe puncte de vedere şi în ceea ce priveşte calitatea mediului”, a spus Robert Filip, primarul din oraşul Rovinari.
Interesat este că pentru fiecare dintre cele două stații de încărcare vor fi disponibile, în scurt timp, si câte trei biciclete și trei trotinete electrice, care vor putea fi utilizate de oricine dorește, acestea fiind monitorizate permanent prin GPS. Totodată, surplusul de curent electric va fi fi introdus în Sistemul Energetic Național.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *