Încă 57 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în patru judeţe din România, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 19.800, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 17 aprilie, este de 19.813, din care 64 de decese.
În ultima săptămână, au fost raportate 57 cazuri nou confirmate în Satu Mare, Cluj, Bihor și Timiș.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.