Dezvăluiri

Rușeț: Liderii de sindicat sunt purtătorii de cuvânt ai administrației CEO

Unul dintre foștii lideri sindicali din minerit și sectorul energetic este critic la adresa mișcării sindicale din Complexul Energetic Oltenia. Ion Rușeț, actual consilier de integritate la Complexul Energetic Oltenia, a declarat că liderii de sindicat actuali sunt purtătorii de cuvânt ai administrației colosului energetic. Aceștia transmit toate mesajele pe care administrația vrea să le comunice angajaților și în spațiul public.

„Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia au devenit purtătorii de cuvânt ai administrației companiei. Liderul Cartel Alfa vorbește despre reorganizarea sau desființarea unor direcții. Gabriel Căldărușe anunță că sunt bani pentru funcționare și alții procedează la fel. Preiau direct sau indirect mesaje și le transmit în spațiul public. Așa se face comunicarea unor decizii sau viitoare măsuri. Nu acesta este rolul sindicatelor, să fie portavocea administrației, ci să reprezinte salariații și interesele acestora”, a declarat Ion Rușeț, fost lider sindical în zona Turceni și fosta mână dreaptă a lui Marin Condescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *