Din ce în ce mai multe persoane aleg să viziteze Casa Memorială „Constantin Brâncuși” de la Peștișani. Doar în ultima lună, numărul celor care au trecut pragul acestei case se ridică la 340 de persoane, număr mult mai mare față de anii trecuți.
Conform ghidului de la locația respectivă, în luna februarie a anului 2023, dar și în 2022, numărul celor care au ales să vină la Hobița a fost de doar 150 de persoane. „Chiar ieri am verificat să vedem câți turiști am avut luna trecută și am rămas surprinsă. 340 de persoane au venit la Casa Memorială „Constantin Brâncuși”, un număr foarte mare, mai ales dacă facem comparația cu aceeași lună din anii 2023 și 2022. Atunci, au fost mai puțini de jumătate care au dorit să ne viziteze, aproximativ 150. Acum am avut și foarte mulți elevi care au venit cu cei de la școală, dar sunt multe persoane din împrejurimi și din afara județului care doresc să vadă unde s-a născut și a copilărit părintele sculpturii moderne”, ne-a spus ghidul care se afla, la sfârșitul acestei săptămâni, la locația respectivă.
Interes crescut la Timișoara
La sfârșitul anului trecut, la Timișoara, a avut loc cea mai mare expoziție Brâncuși, din ultimii 50 de ani, din România. Evenimentul s-a dovedit unul de real succes, iar biletele de intrare au fost epuizate într-un timp foarte scurt.