Ultima oră

S-au stabilit datele când vor avea loc alegerile în România

Coaliţia de guvernare a convenit calendarul celor cinci runde de alegeri din acest an. În ciuda protestelor opoziţiei, alegerile ar putea fi comasate.

Potrivit surselor politice, în momentul de faţă, coaliţia de guvernare are deja redactată o hotărâre de guvern care urmează să fie aprobată şi publicată în perioada următoare în ceea ce priveşte prima comasare a alegerilor.

Astfel, prima dată ar urma să fim chemaţi la urne în data de 9 iunie, când vom pune ştampila pe două buletine de vot – pentru europarlamentare şi pentru alegerile locale. Asta nu înseamnă că aleşii locali îşi vor prelua imediat noile mandate. Dimpotrivă, primarii sau președinții de Consilii Județene ar urma să rămână în așteptare trei luni până să ocupe fotoliile.

În ceea ce priveşte a doua comasare, aceasta ar urma să fie făcută la începutul lunii decembrie, iar românii să fie chemaţi la vot – în acelaşi timp – pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale şi pentru alegerile parlamentare. Scenariul ar fi deja stabilit de cei doi preşedinţi ai partidelor de guvernământ PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *