„Suntem adepţii unui mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi alţi factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei sanitare”, a afirmat şeful Executivului.
În context, premierul a propus constituirea unui grup de lucru format din experţi ai patronatelor, sindicatelor şi Guvernului, care să facă o analiză comparativă privind mecanismele aflate la baza evoluţiei salariului minim în alte state europene.
„În urma acestei analize, se va putea stabili în mod obiectiv o formă de creştere predictibilă a salariului minim pentru următorii patru ani” , a arătat prim-ministrul.
Sursa citată precizează că partenerii sociali au subliniat şi importanţa îmbunătăţirii dialogului între structurile patronale şi sindicale, precum şi a stabilităţii evoluţiei salariului minim.
La discuţiile în format videoconferinţă a participat şi ministrul Muncii.