Ultima oră

Scandal la Turceni între doi oameni fără adăpost! Unul a ajuns la spital fiind tăiat în zona gâtului

La data de 2 februarie 2025, polițiști din cadrul Poliției Oraşului Turceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 53 de ani, ar fi fost agresat de către un alt bărbat.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în jurul orei 05:00, un bărbat, de 49 de ani, din Turceni, ar fi pătruns fără drept într-o clădire abandonată, unde un alt bărbat, de 53 de ani, din Ionești și-ar fi amenajat un spațiu de locuit (în zona Colonia Turceni), lovindu-l pe acesta din urmă cu pumnul în zona feței și cu un obiect tăietor în zona gâtului.

În urma incidentului, bărbatului de 53 de ani i-au fost acordate îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe şi violare de domiciliu.

În continuarea cercetărilor, față de bărbatul de 49 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând ca la data de 03.02.2025 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *