Elevii au scandat: „Vrem bursele înapoi!”, „Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”, „Elevii vor bursele!”, „Demisia!”, „Minciunile se plătesc, elevii ies la protest”.
Nu numai că nu cunosc tipurile de burse, dar nu cunosc nici elemente de bază. Au promovat în spațiul public elemente care nu au nicio legătură cu realitatea. M-ar bucura să fie interesați și de colegii lor care necesită burse sociale și sprijin. S-au dovedit a fi interesați doar de criteriul de performanță și de merit.
Bursă de merit cu plafonul 9.50 primește un elev din patru.
Să ne concentrăm pe ceilalți elevi care au nevoie. E mare nevoie în această perioadă de criză sanitară de bursă socială, nu numai de bursă de merit, a declarat ministrul Educației.
Elevii au protestat după ce un ordin al Ministerului Educației a modificat media pentru acordarea burselor de merit, de la 8.50 la 9.50. Mai multe asociații ale acestora au spus, în urmă cu o zi, că vor ataca în instanță acest act normativ care va afecta aproximativ 730.000 de elevi.
Ordinul Ministerului Educației pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor a fost publicat marți în Monitorul Oficial. Conform actului normativ, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.50, în loc de 8.50, cum era anterior.
„Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/lună bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?
Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?”, a transmis, miercuri, Ministerul Educației.