Fragmente dintr-un schelet bine conservat, pielea, picioarele, țesuturile moi și inclusiv capul unui mamut lânos au fost descoperite din întâmplare de pescari în lacul Pechenelava-To, din peninsula Yamal aflată în zona arctică a Rusiei.
Este posibil să existe resturi și ale altor mamuți sau „Tauri ai Pământului”, așa cum sunt denumiți de localnici.
O echipă de oameni de știință s-a deplasat la Yamal pentru a examina zona și a recupera rămășițele care au stat în permafrost zeci de mii de ani.
„Există un cap întreg, coaste, diferite alte oase, precum și fragmente de picioare, țesuturi moi și piele”, a afirmat Dmitrii Frolov, directorul Centrului de Cercetare Arctică.
Primele informații arată că este vorba de un întreg schelet. „Judecând după imagini, a fost un mamut tânăr, dar trebuie să așteptăm testele pentru a ști vârsta exactă”, a adăugat el, potrivit Siberian Times.
Paleontologii speră să îi găsească și creierul
Dacă vor fi confirmate primele raportări despre capul conservat al mamutului, paleontologii speră să obțină un al doilea creier al unuia dintre acești giganți care au trăit în Pleistocen.
Până în prezent, în lume se păstrează un singur creier al unui mamut lânos, descoperit în rămășițele mumificate ale lui Yuka, o femelă tânără de mamut lânos, ce au ieșit în 2010 din permafrostul din Yakutia, Siberia.
Șeful satului Seyakha, Stanislav Vanuito, unde s-a descoperit scheletul actual, susține că, pe fondul încălzirii climatice ce a dus la topirea permafrostului, păstorii de reni văd adesea oase de mamut în jurul așezării siberiene.
Cel mai bine conservat mamut lânos, numit Lyuba, a fost găsit în peninsula Yamal în 2007.
Ulterior, oamenii de știință au stabilit că era un bebeluș mamut, ale cărui organe interne, ochi, trunchi și o parte din păr erau intacte în momentul descoperirii. A murit în urmă cu aproximativ 40 de mii de ani, la vârsta de o lună.