Dezvăluiri

Schimb de replici între doi parlamentari de Gorj. “Are salariul cât 5 familii de mineri la un loc”

Deputatul USR Radu Miruță i-a acuzat pe liderii PNL și PSD Gorj că au făcut pact cu guvernul pentru tăierea pensiilor minerilor și energeticienilor din cadrul CE Oltenia. Senatorul PNL Ion Iordache îl taxează pe liderul Uniunii Salvați România Gorj.

Radu Miruță îi consideră vinovați și pe președinții PNL și PSD Gorj, Ion Iordache și Mihai Weber, pentru că guvernul aplică doar reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie, însă nu acordă și bonificațiile aferente condițiilor speciale, iar asta înseamnă pensii mai mici. Deputatul USR acuză că liderii liberalilor și social-democraților gorjeni ”au încuviințat ca celor din minerit și energie să li se bage mâna în buzunar”. “Este absurd ce acceptă acești lideri. Acești oameni au făcut pact cu guvernul, și nu cu oamenii din județul Gorj, în special. Cât timp în lege scrie extraordinar de clar că cei care au lucrat în acele activități beneficiază de un stagiu de cotizare de 25 de ani și atât, cât timp instanțele de judecată au acordat oamenilor care au câștigat procesele reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani, cât timp guvernul nu dorește absurd, fără nicio justificare să dea acești bani oamenilor, iar reprezentanții guvernului din județul Gorj sunt de acord cu această situație, aceștia sunt oamenii care au încuviințat și care au fost de acord ca celor din minerit și energie să li se bage mâna în buzunar. Legea le dă mai multe beneficii. Președintele Casei de Pensii, alături de senatorul Iordache, în întâlnirea de la prefectură a spus răspicat și există dovada acestui lucru că nu se pune problema ca măcar cele 2 beneficii cu reducerea vârstei de pensionare și cu raportare la un stagiu de cotizare de 25 de ani să nu fie aplicate și, cu toate astea, au mai ciuntit încă un beneficiu. Au rămas doar cu reducerea vârstei de pensionare împotriva a oricăror decizii ale instanțelor din România și împotriva normalității. În lege scrie clar, articolul 56 spune că pentru persoanele de la alin. 1, adică acești oameni, stagiul complet de cotizare este 25 de ani. Să explice ei care este modalitatea, cum interpretează ei. Cum se poate ca acești oameni să reprezinte 60% din voturile din județul Gorj și să fie de acord cu astfel de situație?”, a spus Radu Miruță.

Iordache: Să-și doneze jumătate din indemnizație

În replica, Ion Iordache îi lansează o provocare lui Radu Miruță. Senatorul PNL îi recomandă deputatul USR să-și doneze, măcar o dată pe an, jumătate din indemnizație, unor gorjeni care se confruntă cu probleme sociale. Președintele PNL Gorj afirmă că el donează integral indemnizația de parlamentar. “Astfel de oameni toxici care, atunci când au fost la guvernare și de câte ori au avut ocazia, au făcut tot posibilul să închidă mineritul, carierele cu colegii lor cu tot. Nu cred că e cazul să răspundem unor astfel de oameni despre care cred că vede toată lumea că doar vorbesc. Legat de Legea 197, știe toată lumea ce am făcut eu, inclusiv în comisii, toate presiunile pe care le-am făcut ca să se modifice legea, să primească oamenii acele drepturi. Dar când nu faci nimic, este bine să te agăți de un subiect și să tot trâmbițezi toată ziua. Eu l-aș ruga să înțeleagă și el niște lucruri. Că sunt o grămadă de mineri foarte săraci, cu familii foarte amărâte și cu copii bolnavi și ar putea și el, dacă ar avea un pic de decență și de bun simț și empatie față de oameni să dea și el măcar o dată pe an jumătate din indemnizația lui de parlamentar unei astfel de familii. Și atunci l-am crede că s-ar gândi vreodată la mineri. Să bage și el mâna în buzunar și nu doar să strige de pe margine, dar să nu facă nimic, pentru că are salariul cât cinci familii de mineri la un loc. Și eu cred că este corect să facă asta față de oameni. Eu pot să spun că toată indemnizația și toți banii pe care i-am încasat în acest mandat i-am dat oamenilor în nevoie din județul nostru și asta voi face întotdeauna”, a declarat senatorul Iordache.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *