Ultima oră

Schimbări importante în legislația rutieră. Șoferii care nu vor respecta noile modificări vor suporta cheltuielile

Guvernul a decis schimbări importante în legislația rutieră. Care sunt șoferi obligați să scoată mai mulți bani din buzunar.

Guvernul României a decis schimbări importante în legislația rutieră. Care sunt șoferii obligați să scoată mai mulți bani din buzunar. Cele mai importante modificări referitoare la regimul drumurilor.

Modificări în legislația rutieră. Șoferii indisciplinați, obligați să scoată mai mulți bani din buzunar
Recent, Guvernul României a actualizat legislația rutieră. A fost adoptată o ordonanță (OUG) prin care sancționează șoferii care încalcă restricțiile de circulație pe drumurile închise temporar din cauza acumulărilor de zăpadă, arborilor căzuți sau transporturilor agabaritice.

Mai exact, aceștia vor fi obligați să suporte cheltuielile pentru intervențiile cauzate de nerespectarea restricțiilor rutiere. În plus, aceiași cetățeni vor plăti și pagubele produse în caz de accident.

Se modifică legislația referitoare la regimul drumurilor: OG 43/1997. Noul set de decizii are rolul de a descuraja șoferii care ignoră restricțiile de trafic pe drumurile închise temporar.

Proiectul a fost adoptat joi, 31 august. El va modifica prevederile referitoare la responsabilitatea celor care vor intra cu autoturismele pe drumurile pe care autoritățile restricționează circulația.

Vorbim de situații cum ar fi ninsorile abundente, surpări, căderi de arbori sau în cazul în care pe respectivele drumuri circulă utilaje agabaritice. Schimbarea din legislația rutieră prevede ca șoferii care ignoră aceste interdicții și rămân blocați sau produc accidente pe un drum cu restricții ”să fie obligați să acopere cheltuielile ocazionate de deplasare echipelor de intervenție trimise să îi asiste”.

”Trebuie precizat că propunerea nu vizează în mod deosebit încasarea unor sume de la utilizatori, dar se intenționează descurajarea utilizatorilor care produc aceste evenimente.

Totodată, prin recuperarea costurilor la intervenție se vizează reducerea unor cheltuieli care nu se regăsesc în activitatea principală de întreținere și reparații sau în administrarea și exploatarea drumurilor de interes național“, arată nota de fundamentare a actului normativ, conform Avocatnet.

Obligații pentru șoferii care provoacă accidente cu pagube
Ordonanța mai prevede ca șoferii auto care intră pe drumuri restricționate și provoacă accidente soldate cu pagube materiale să fie obligați să achite contravaloarea devizului acestora. Totul în termen de 15 zile de la primirea procesului verbal aferent.

Șoferii din România vor avea aceeași responsabilitate și dacă vor cauza un accident pe un drum înzăpezit pe care au circulat fără să fi respectat obligația de a dota mașina cu anvelope de iarnă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *