Incidentul de la sfârșitul săptămânii trecute de la Cariera Pinoasa, în urma căruia două excavatoare au fost distruse de o alunecare de teren, a stârnit o mulțime de reacții. Mircea Gherendi, brigadier la Cariera Roșia, afirmă că dezastrul de la Pinoasa s-a produs din cauza lipsei exproprierilor, de-a lungul anilor. Fostul lider sindical susține că, la Cariera Roșia, nu sunt, deocamdată, riscuri atât de mari.
“După cum știți, de-a lungul anilor, cei care au fost la cârma conducerii CEO au făcut potecă la București pentru exproprieri și de fiecare data au întâmpinat o birocrație stufoasă, modificată de fiecare data, lucru care a împiedicat exproprierile și era aproape inevitabil duse cotele la limită să avem parte de asemenea riscuri. Pentru că, deși se fac măsurători clare în minerit, și nu se poate altfel, dacă forțezi un pic limitele, te poți aștepta la riscuri. Am spus în nenumărate rânduri că acest lucru se poate întâmpla, dar văd că cei de la București înțeleg greu și foarte greu, înspre deloc. Eu sunt brigadier pe un utilaje de mare capacitate și una dintre sarcinile mele este să mă asigur că aceste măsurători și monografia de lucru făcută de către șefii ierarhici să fie respectată întocmai și la zi. La Roșia, riscurile nu sunt, deocamdată, atât de mari, pentru că noi ne facem temele și facem totul ca la carte, însă aceste exproprieri întârziate, plus acea acțiune a domnului de la USR prin care ne-a blocat exproprierile ne-a îngreunat foarte mult activitatea. Norocul nostru e că am avut oameni cu experiență, în acea perioadă, la conducere, pe domnul Trufelea, și a gestionat mai bine situația, dar, în general, să știți că politicienii, în loc să ne ajute, ne încurcă și ne suprataxează. Parcă au o temă făcută de acasă ca să facă treaba asta”, a precizat Mircea Gherendi.