Suntem la finalul unui ciclu. Iohannis este istorie. Este istorie, dar nu va intra sau nu va rămâne cu nimic în istorie. Sau poate va rămâne președintele care a făcut, poate, cel mai puțin pentru țară și cel mai mult pentru el după 1990. A scăpat după ce a pus mâna și pe al doilea mandat și, abia acum, lumea realizează că a fost păcălită. Au trecut 10 ani și nu cred că există cineva sau ceva care să îl regrete pe Klaus Iohannis. Poate companiile care închiriază aeronave de lux sau cazări de lux. Aici este o pierdere pentru turismul din întreaga lume.
În rest, Iohannis are o grămadă de bile negre. Sigur, trebuie să faci totuși ceva pentru a avea parte chiar și de bile negre. Iohannis a făcut ceva negativ: a pus umărul la șubrezirea democrației. A combinat puterea cu opoziția și a contribuit la diluarea pluripartidismului în România. Să nu mai vorbim de regresul general instituțional și decăderea statului. Nu e vorba nici măcar despre ce s-a construit în ultimii 10 ani și despre cum funcționează economia. Este vorba despre cum funcționează statul după un deceniu cu Iohannis. Funcționează tot mai prost și își apără tot mai slab cetățeanul. Instituțiile au devenit tot mai puțin transparente. Unele sunt chiar anacronice. Au băltit în mandatul unui președinte fără viziune, fără un obiectiv de țară. A avut ceva, totuși. Proiectul „România Educată”, dar toată lumea a spus că proiectul respectiv a devenit „România Eșuată”. Chiar Iohannis a recunoscut, la un moment dat, după ce au explodat câteva cisterne, că statul a eșuat. A eșuat în a fi decent și performant. A eșuat și Iohannis în a fi servitorul cetățenilor săi: a crezut tot timpul că românii trebuie să fie servitorii săi. O mentalitate toxică. L-a îndepărtat și mai mult de cetățeni, dacă a fost vreodată aproape de aceștia.
Când a fost vorba despre țară și interesele acesteia, Iohannis a dat dovadă de impotență politică și a fost total lipsit de soluții. Când a venit vorba despre interesele personale, a făcut tot ce a putut pentru a pune mâna pe încă un mandat. Chiar a dat de pământ cu sistemul democratic românesc, mai tare decât cu paltonul de pe mașină. A început primul mandat cu un palton aruncat pe o mașină și a terminat al doilea mandat dând de pământ cu țara. A știut să profite de avantajele postului de președinte. Nu s-a uitat la bani, a fost primul turist al țării. Nici măcar nu și-a luat concediile, pentru că el a fost tot timpul într-un concediu. A lucrat din pauzele dintre concedii și doar pentru a-și asigura liniștea. Adevărul este că a și fost servit de toate partidele politice, inclusiv de liderii acestora de la PSD, PNL, USR și alții care au mai trecut pe la putere sau încă se mai află. Iohannis nu putea să se distreze singur atâția ani fără să fie susținut și servit.
Liberalii chiar au încercat să îi găsească un job încă din timpul mandatului de președinte. Iohannis era dispus să dea un șut mandatului de președinte al României, dacă prindea un post mai bun pe la NATO sau UE. Nu a fost să fie. Oare ce a însemnat pentru acest individ postul de șef de stat? E o întrebare retorică. A însemnat postul ideal pentru cel mai de deasupra bugetar din țară. Alegerile prezidențiale reprezintă un moment trist și unul pozitiv. Trist, pentru că au fost 10 ani de nimic pentru toată România cu Iohannis la cârmă. Partea pozitivă este că s-a terminat. Acum urmează resetarea sistemului, iar grupurile de interese din servicii, politică, afaceri își fac alte planuri. Vor să vadă de cine se lipesc pentru încă 5 sau 10 ani. Sau pe cine susțin care să le susțină interesele. Sistemul se va reseta sau noi vom fi cei resetați?! O dată la 10 ani. Vedem rezultatul după turul 2.
