Premierul Ludovic Orban a explicat astăzi că România este pregătită să introducă restricţii pentru cetăţenii care vin din ţări unde numărul infecătărilor este mai mare decât în ţara noastră. Aceşti cetăţeni vor trebui să urmeze un set de reguli, în funcţie de durata pe care o vor petrece în România. Astfel, cei care vor sta mai puţin de 3 zile vor trebui să prezinte la graniţă un test COVID negativ.
„Vom decide luni să reintroducem restricţii pentru ţările care au un nivel de infectare superior pe ultimele 14 zile nivelului din România. Aceste restricţii vor fi mai nuanţate.”, a spus Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe unde a anuţat noi măsuri luate împotriva infectării cu COVID-19.
„Pentru cei care vin în România şi stau în România o perioadă de maximum 3 zile, nu se va impune obligaţia carantinării dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară.”
Cei care vor sta mai multe de trei zile în România vor avea la dispoziţie două variante, a explicat premierul.
„Carantină pe 14 zile. În cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar dacă testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieşi din carantină”.
sursa: antena3.ro