Un lider de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrage atenția că s-ar mai putea întâmpla evenimente nefericite în cariere, dar și în termocentrale. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, spune că a tras semnale în trecut despre cât de grea este activitatea în sectorul minier și energetic, însă anumite persoane l-au considerat nebun. Ultimul eveniment a avut loc zilele trecute la Cariera Roșiuța, atunci când un mal de steril s-a prăbușit, din fericire nefiind victime. Bunoaica atrage acum atenția asupra riscurilor la care se expun salariații care își desfășoară activitatea în termocentrale. „Atenție! O să fie accidente și în termocentrale, trag un semnal de alarmă. La numite cote cad table, sunt elemente de metal care cad, chiar și lifturile sunt cu probleme. Sunt lucruri pe care eu le-am sesizat. Nimeni nu mă bagă în seamă. Îmi spun că sunt nebun, până când se vor întâmpla lucruri grave. Am impresia că nici nu sunt bani pentru a face ceva mai bun pentru angajații Complexului Energetic Oltenia”, a spus Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.
După ce în presă au apărut imagini cu o surpare ce putea deveni periculoasă, compania energetică a dat asigurări că zona este monitorizată.
”In data de 31.01.2023, in jurul orei 13:00, la Cariera Rosiuta, la circuitul de transport al excavatorului ERC1400/04 – T544, s-a produs o desprindere de material din taluzul lateral, afectând aliniamentul transportorului pe o lungime de aproximativ 50 m. Producerea surparii a fost cauzata de lucrarile miniere de subteran din zona respectiva coroborat cu precipitatiile din ultima perioada. Zona este predispusa acestui fenomen si este monitorizata. Incidentul nu a produs pagube materiale la instalatia de transport si nu a pus in pericol salariatii. Pentru eliminarea efectelor incidentului s-a intervenit in descongestionarea materialului si alinierea transportorului pe zona afectata, putand fi repus in functiune in cursul zilei de 01.02.2023”, a comunicat CEO.