Spitalul suport din orașul Târgu Cărbunești va beneficia în curând de un aparat PCR pentru efectuarea testelor de COVID 19. Acesta va fi achiziționat cu sprjinul Ministerului Sănătății, care va asigura cea mai mare parte din fonduri, dar și cu sprijinul primăriei orașului Târgu Cărbunești.
„Vom face o solicitare către Ministerul Sănătății pentru achiziționarea unui aparat PCR ca să putem face teste la Târgu Cărbunești. Primăria va suporta o finanțare de zece la sută din acest cost total al aparatului. Contribuția primăriei va fi de 80.000, iar cea mai mare sumă, de 90%, va fi asigurată de către Ministerul Sănătății”, a anunțat primarul orașului Târgu Cărbunești în cadrul unei emisiuni televizate la Impact TV.
Clădirea care va adăposti aparatul va fi ridicat printr-o sponsorizare obținută de spital.